0799 79 11 79 office@medtravel.ro

EGIPT

0
Cere informații
Cere informații
Nume*
Email*
Mesaj*
Save To Wish List

Adding item to wishlist requires an account

5720

De ce să călătorești cu noi?

  • Experiență relevantă în domeniu
  • Planificăm vacanțe memorabile
  • Vă conducem spre orice destinație
  • Prețuri competitive

Ai o întrebare?

Nu ezita să ne contactezi. Avem o experiență relevantă în domeniu și suntem aici să te cunoaștem.

+40 799 79 11 79

office@medtravel.ro

Newsletter

Pachet 7 nopti, plecare din Cluj-Napoca cu zbor Al Masria Airlines

Detalii

Egiptul este situat în nordul Africii şi în partea vestică a Asiei Mici, ţărmurile sale fiind spălate de cele două mări: Mediterana la nord şi Marea Roşie la est. Cu o istorie atestată de peste 5000 ani vechime, Egiptul este considerat unul din leagănele civilizaţiei umane, ce fascinează şi astăzi prin concentraţia de monumente ale lumii antice şi faimoase obiective turistice: Luxorul – oraşul-muzeu în aer liber şi fascinantul templul de la Karnak, Valea Regilor, irepetabila Dendera, cetatea Alexandria cu arhitectura ei excepţională şi parfumul oriental, Muzeul de Egiptologie din Cairo, imensul baraj de la Aswan, maiestuosul deşert libian cu inconfundabilele sale peisaje, templul lui Ramses al II-lea din Abu Simbel.

O altă atracţie importantă din Egipt o reprezintă ecosistemul din Marea Roşie, flora şi fauna acesteia oferind experienţe de neuitat pentru pasionaţii de scufundări sau snorkeling. Hotelurile amplasate pe coasta Mării Roşii sunt adevărate oaze în deşert si o destinaţie ideală pentru plajă.

Clima:

 Ian.Feb.Mar.Apr.Mai.Iun.Iul.Aug.Sept.Oct.Noi.Dec.
Marsa Alam18o21o23o26o35o37o35o35o34o29o24o18o
Hurghada24o27o28o33o34o37o38o38o35o29o25o23o
Taba23o27o28o32o34o38o39o39o36o30o27o24o
Sharm El Sheikh22o23o26o30o34o37o38o35o35o32o27o24o
Apa22o21o22o23o23o25o29o29o28o26o25o24o

Suprafaţa: aproximativ 1 milion kmp

Organizare administrativă: Teritoriul este împărţit în 27 de regiuni administrative

Populaţie: aproximativ 78 milioane de locuitori, majoritatea fiind concentrate de-a lungul fluviului Nil.

Fus orar: Egiptul se află pe acelaşi fus orar cu România.

Durata zborului: Cluj- Hurghada: ~3ore30 min.

Transferuri:

Transferul aeroport – hotel – aeroport se efectuează cu autocare omologate internaţional, dotate cu aer condiţionat, pornind de la aeroport în ordinea amplasării hotelurilor.

Limba oficială:

Este araba și engleza. În punctele de atracţie turistică şi la hoteluri se vorbeşte engleza, franceza şi germana.

Moneda naţională:

Moneda oficială este lira egipteană (EGP). 1 EGP = 100 piaștri. 1 USD = 17.79 EGP sau 1 EUR = 20.29 EGP (curs valabil în Decembrie, 2017). În Egipt se poate introduce orice valută liber convertibilă. Importul și exportul lirei egiptene este interzis. În majoritatea hotelurilor și magazinelor se pot folosi cărți de credit. Pe vapoarele de croazieră nu sunt acceptate cărțile de credit, plata se efectuează doar în numerar.

Condiţii de intrare în ţară:

Pentru cetăţenii români este necesară viză turistică şi prezentarea paşaportului valabil minim 6 luni de la data intrării în ţară. Viza se poate obține la sosirea pe aeroport sau individual, la Consulatul General al Egiptului de la București.

Ȋnchiriere maşini:

Conducătorul auto trebuie să aibă cel puțin 21 de ani și trebuie să fie posesor al carnetului de conducere de cel puțin un an. Este necesar permisul de conducere internațional. În cazul în care nu cunoașteți foarte bine regulile de circulație locale, este mai bine să luați autobuzul sau taxiul.

Asistenţa medicală:

Pentru urgențele medicale, adresați-vă personalului hotelier. ATENȚIE: apa de la robinet NU este potabilă. Consumați numai apă îmbuteliată. Nu este recomandat consumul de fructe și legume cumpărate de pe stradă.

Se recomandă încheierea unei asigurări medicale de călătorie.

Curent eletric:

220 V. Aproape toate hotelurile sunt dotate cu prize conform normelor internaționale, dar la unele este nevoie de adaptoare, care se pot achiziționa ușor de la magazinele locale.

Cumpărături:

În țările arabe, cumpărăturile sunt de neconceput fără o târguială prealabilă asupra prețului. În bazaruri prețurile sunt mai mici, dar trebuie să fiți atenți la calitatea produselor. Orarul magazinelor de suveniruri și ale magazinelor alimentare este variabil, la fel ca și prețul și calitatea produselor. În Egipt, din punct de vedere al cumpărăturilor nu există reguli, câteodată se pot cumpăra lucruri foarte ieftin sau exagerat de scump, este o lume unde chiar și în farmacii trebuie negociat, unde totul este posibil.

Bacşiş:

În țările arabe, se obișnuiește să se ofere bacșiș pentru serviciile acordate astfel: taxa de întâlnire (bacșiș) obligatorie va fi împărțită de către reprezentantul local între personalul de la hotel, de pe vas, de la restaurante, șoferilor și hamalilor. Cu toate acestea, se obișnuiește a se lăsa cca. 10% din valoarea consumației în restaurante sau baruri.

Îmbrăcăminte:

Se recomandă îmbrăcăminte uşoară, din bumbac/ in, pantofi comozi, pălărie de soare, ochelari de soare, iar pentru serile răcoroase, îmbrăcăminte mai călduroasă. La vizitarea moscheelor, conform obiceiurilor islamice, este interzisă purtarea de şorturi, fuste scurte sau rochii decoltate.

Evaluare hotel:

Clasificarea hotelurilor este făcută conform normelor locale, norme ce pot diferi de la o ţară la alta. Restaurantele au aceeași clasificare cu cea acordată hotelului, întrucât sunt facilități ale hotelurilor, nu unități separate de alimentație publică.

Servicii incluse

Bilet avion cursă charter
Taxe de aeroport 
Transfer aeroport-hotel-aeroport
7 nopți cazare cu regimul de masa specificat
Asistenta turistica

Tariful nu include

Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno
Taxele de intrare la obiectivele turistice
Alte taxe și cheltuieli personale
Programe opționale

Informatii zbor

Orar/ nr. de zbor

BJ 7201     CLJ-MIR       12:05      12:40

BJ 7200     MIR-CLJ       06:30      11:05

Hoteluri

Long Beach Resort****, Hurghada

Tarif oferta speciala: de la 494 euro/persoana

Sejur 7 nopti in camera dubla, All Inclusive

Hotel Hilton Long Beach Resort este amplasat pe malul marii, la 22 km de centrul oraşului Hurghada.

Amwaj Blue Beach & Spa*****, Soma Bay

Tarif oferta speciala: de la 525 euro/persoana

Sejur 7 nopti in camera dubla, All Inclusive

Construit în anul 2010, pe malul mării, hotelul se situează în Soma Bay, la 48 km de aeroportul din Hurghada

Coral Beach Resort****, Hurghada

Tarif oferta speciala: de la 534 euro/persoana

Sejur 7 nopti in camera dubla, All Inclusive

Coral Beach Hotel, poziţionat direct pe ţărmul apelor cristaline ale Mării Roşii, este situat la 25 km de centrul oraşului şi la 17 km de aeroport.

Sea Gull Resort****, Hurghada

Tarif oferta speciala: de la 520 euro/persoana

Sejur 7 nopti in camera dubla, All Inclusive

Seagull Beach Resort este situat în inima orașului Hurghada, la 10 km de aeroport, direct pe plajă.

Jasmine Palace*****, Hurghada

Tarif oferta speciala: de la 577 euro/persoana

Sejur 7 nopti in camera dubla, All Inclusive

Hotelul se întinde pe o suprafaţă de 100.000 mp, pe malul Mării Roşii, aflându- se la 18 km de aeroportul din Hurghada şi la 22 km de centrul oraşului.

Prima Life Makadi Resort*****, Makadi Bay

Tarif oferta speciala: de la 603 euro/persoana

Sejur 7 nopti in camera dubla, All Inclusive

Hotelul, deschis în anul 2006, este situat pe malul mării, la 25 km de aeroport, la 35 km de centrul oraşului Hurghada, în golful Makadi Bay.

*Tariful include taxele de aeroport dar nu include reducerea de Early Booking.

Hartă
Galerie